Renasterea

Renasterea

Apare in Italia, in jurul Florentei si se extinde in restul Europei. La sfarsitul Evului Mediu, Florenta este un mare centru urban dezvoltat in jurul catedralei sale. Arta nu mai este acum rezultatul muncii unor artizani, ci a unor artisti. Pentru a-i da un chip omului, artistii Renasterii iau ca model figurile care apar pe monumentele si sculpturile din timpul Imperiului roman descoperite in acea perioada in urma sapaturilor arheologice din Italia. Statuile antice sunt considerate modele de frumusete si incep sa fie colectionate. Acestea ofera artistilor repere pentru proportii ale membrelor, taliei.
Artistii incep sa se diferentieze de artizani, turnatorul in bronz devine ajutorul sculptorului si taietorul de piatra devine ajutorul arhitectului. In atelier, maestrul este inconjurat de ucenici care participa la preparea culorilor, intretinerea pensulelor. In acelasi timp, atelierul este si o scoala, cei mai buni dintre ucenici colaboreaza la lucrarile maestrului si isi deschid la un moment dat un atelier . In Renastere perspectiva se schimba.
In Evul Mediu lucrarile imagineaza intamplari si importanta personejelor este redata de talia lor; cu cat un personaj este mai mare cu atat el este mai puternic. Incepand cu Giotto (1266-1337), dimensiunile figurilor si lucrurilor asezate in prim-plan sunt mai mari decat cele plasate in spate. Astfel se poate vorbi despre o perspectiva geometrica sau clasica.

Artisti din perioada renasterii

• Tommaso di Ser Giovanni di Simone Cassai numit Masaccio (*21 decembrie 1401, San Giovanni Valdarno, în apropiere de Florenţa - †iunie 1428, Roma) a fost un pictor italian, precursorul Renaşterii în pictură. "Deoarece anticii nu au lăsat în urma lor nimic în privinţa clarobscurului, culorilor şi perspectivei, Masaccio este mai mult creatorul decât inovatorul picturii" (Stendhal, 1817). Masaccio este poate singurul artist, care a păstrat o poreclă aparent dispreţuitoare, peiorativul numelui de Tommaso, cu care s-a făcut celebru în istoria artei. "Toată lumea îl chema Masaccio, nu pentru că ar fi fost plin de defecte, fiind de o bunătate naturală...dar era deosebit de distrat şi de stângaci, o persoană a cărei minte şi voinţă se îndreptau către artă, fiind prea puţin preocupat de sine." (Giorgio Vasari, 1568).
• Donato di Niccolò di Betto Bardi cunoscut sub numele de Donatello (n.c. 1386, Florenţa - d. 13 decembrie 1466, Florenţa) a fost un sculptor şi pictor italian, primul şi cel mai strălucit sculptor din pragul Renaşterii.
• Paolo Dono di Pratovecchio zis Uccello (n. 15 iunie 1397, Florenţa - d. 10 decembrie 1475, Florenţa), pictor italian din perioada timpurie a Renaşterii florentine. Stăpânirea artei perspectivei, care era o mărturie a epocii şi care s-a manifestat în mod deosebit în opera sa, îl situează printre cei mai importanţi pictori renascentişti italieni ai secolului al XV-lea. Cu toate acestea, stilul lui Uccello este încă îmbibat de arta gotică târzie, încât artistul este considerat ca fiind ultimul reprezentant al acestui stil internaţional în pictura italiană.
• Fra Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din quattrocento. Este menţionat în lucrarea lui Giorgio Vasari Vieţile artiştilor ca având un "talent rar şi desăvârşit".[1]Fra Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din quattrocento. Este menţionat în lucrarea lui Giorgio Vasari Vieţile artiştilor ca având un "talent rar şi desăvârşit".[1]Fra Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din quattrocento. Este menţionat în lucrarea lui Giorgio Vasari Vieţile artiştilor ca având un "talent rar şi desăvârşit".[1]
• Fra Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din quattrocento. Este menţionat în lucrarea lui Giorgio Vasari Vieţile artiştilor ca având un "talent rar şi desăvârşit".[1]
• Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi (n. 1 martie 1445, Florenţa - d. 17 mai 1510, Florenţa) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanţi ai Renaşterii italiene. Frumuseţea şi graţia figurilor create de el, precizia liniilor şi redarea mişcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este şi faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri uşor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită şi bogata viaţă lăuntrică a artistului.
• Piero de' Franceschi, numit della Francesca (*1420, Borgo San Sepolcro - †12 octombrie 1492, ibidem) a fost un pictor şi matematician italian, a cărui operă - centrată aproape exclusiv pe teme cu caracter religios - a exercitat o influenţă puternică asupra multor pictori renascentişti, considerat iniţiatorul acelui măreţ curent artistic din Italia de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea.
• Piero della Francesca : Autoportret. Detaliu din fresca Învierea lui Christos
  Stilul său se leagă de marile tradiţii plastice ale lui Giotto, de pictorii din Siena, precum şi de goticul târziu, având şi câte ceva din inovatorii artistici ai epocii sale, cum ar fi Masaccio, Paolo Uccello sau Fra Angelico. Piero della Francesca şi-a dobândit renumele prin reprezentările sale artistice în perspectivă şi prin formele geometrice, precum şi prin cunoştinţele teoretice formulate în scrierile sale. La recunoaşterea sa s-au adăugat elaborarea foarte realistă a detaliilor, paleta cromatică rafinată şi soluţiile decorative îndrăzneţe.
• Andrea Mantegna (n. 1431 pe Isola Mantegna -iniţial Isola di Carturo- de lângă Padova - d. 13 septembrie 1506 în Mantova) a fost un cel mai important pictor şi gravor al Quattrocento-ului din Italia de Nord. Însemnată este contribuţia sa la crearea spaţiului compus în perspectivă.
• Giovanni Bellini zis şi Giambellino (c. 1430 - 29 noiembrie 1516) a fost pictor italian renascentist, reprezentant al şcolii veneţiene. Tatăl său a fost renumitul pictor Jacopo Bellini, iar cumnatul său - cunoscutul artist italian Andrea Mantegna. Giovanni Bellini a schimbat cu totul caracterul picturii veneţiene, rupând definitiv cu stilul gotic.

Codul bunelor maniere la masa

PIATRA DE INCERCARE A EDUCATIEI

Inca din cele mai vechi timpuri , masa s-a desfasoratdupa un anumit ritual. Desi era diferit de la tara la taraacesta a impus acele reguli care constituie astazi criteriiimportante in aprecierea unei persoane bine crescute.Fara indoiala , masa pe care o oferim sau cea lacare suntem invitati a devenit un prilej pentru intilniriimportante si discutii interesante. Din fastuoasele mese depe vremea romanilor sau din timpul Renasterii - daca ar fisa ne referim numai la acele epoci care ne infierbinta si
astazi imaginatia - transpare in zilele noastre obiceiul dea ne onora invitatii cu o masa elegant aranjata , impecabila.Privind inapoi , putem spune ca s-a renuntat , in general , laopulenta si lux ostentativ. Azi nu se mai bea din pocale deaur care poarta semnatura lui Benvenuto Cellini , de pilda.In schimb , a minca din farfurii de portelan de bunacalitate si a bea din pahare de cristal a devenit un lucruobisnuit. In mod firesc , comportamentul mesenilor a cistigatin rafinament prin respectarea unor norme impuse de codulmanierelor elegante.Exista astazi tendinta de a adopta modul de viatamodern in totala contradictie cu cel clasic. Ne deplasam ingoana dintr-un loc intr-altul si de cele mai multa ori masanoastra este frugala. Pregatirea mesei si spalatul vaselorne-ar rapi un timp pretios. Tindem spre simplitate sicomoditate , renuntind la tot ceea ce ar incarca in modinutil existenta noastra. S-ar parea ca ne contrazicem. Darindiferent ca optam pentru un serviciu de masa din portelande Sevres sau pentru unul din sticla incasabila , respectareaunor reguli este obligatorie , incepind cu pregatirea casei ,aranjarea mesei si terminind cu felul in care mincamfructele.

CUM ARANJAM MASA

Masa familiala , cea de toate zilele trebuie sa fiesi ea apetisanta si ingrijita , ca si cea festiva. Un vechidicton spune ca " omul inteligent se hraneste cu ochii ". Ede preferat o farfurie de faianta , intacta , uneia de portelanciobit , chiar daca aceasta a fost cindva foarte frumoasa. Ede preferat fata de masa din in , apretata , uneia dintr-otesatura scumpa , dar acoperita de pete. Se intelege de lasine , ca in zilele de sarbatoare ne vom ocupa in moddeosebit de aranjarea mesei. Pentru mese festive , fatade masa si servetelele vor fi si ele festive , de o albeataimaculata , iar pentru reuniuni intime se pot folosi fetelede masa colorate. O fata de masa trebuie sa fie destul demare ca sa ascunda , pe cit posibil , picioarele masei. In niciun caz nu vom folosi fete de masa din material plastic ,chiar daca imita perfect cea mai sofisticata tesatura. E binesa asezam sub fata de masa un molton subtire careprotejeaza furnirul mesei. Trebuie sa asiguram un anumitspatiu pentru fiecare invitat , chiar si pentru cei foartebine educati care stiu sa-si tina coatele pe linga corp. Camusafirii sa se simta comfortabil , acest spatiu trebuie safie de cel putin 50 cm.Cum aranjam masa ? Atit masa familiala cit si cea festiva sunt asezatela fel , dar difera numarul farfuriilor , al tacimurilor sial paharelor in functie de felurile de mincare. Fiecarefarfurie va fi dublata de o alta care se aseaza dedesubt ,pentru serviciu , si care utilizata doar pentru a pune pe eafarfuria din care mincam. La mesele de fiecare zi ne putemlipsi de cea de-a doua farfurie.O masa festiva se prezinta , de obicei , astfel :farfuria pentru primul fel este asezata deasupra farfuriei deserviciu. Pe ea se pune servetul frumos impaturit. Chiflelesau feliile de piine se pun in doua-trei cosulete speciale ,repartizate simetric. Locul furculitelor este la stingafarfuriei. Aliniate de la dreapta spre stinga in ordineautilizarii lor , acestea se aseaza cu dintii in sus. Ladreapta , se pun cutitele , cu partea taioasa spre farfurie ,tot in ordinea utilizarii - cel mai indepartat este pentruprimul fel de mincare , adica pentru peste iar in fatafarfuriei sta lingura de supa cu curbura in su s si uneorilingurita de desert ( daca e loc pe masa ). Nu vom asezaniciodata alaturi mai mult de trei cutite si de treifurculite. Restul tacimurilor - linguritele de tort , furculitelemici pentru baclava sau pentru fructe nu se pun pe masa cipe o masuta de serviciu sau pe un bufet , pentru a fi laindemina.Aceste reguli nu sunt batute in cuie. Numarultacimurilor si asezarea lor difera in functie de menu-ulservit la masa. In desenele prezentate veti gasi solutiilela care trebuie sa recurgeti.La toate mesele cit de cit solemne este obiceiul sase schimbe tacimurile dupa fiecare fel de mincare. La o masamai putin pretentioasa nu vom schimba tacimurile decit dacaavem peste. In general vom folosi patru farfurii : farfuriapentru antreuri , farfuria de supa , farfuria intinsa sifarfuria de desert. Bolurile ( castronasele ) pentru supa limpede( consome ) nu se pun de la inceput pe masa ci se aducodata cu supiera. Tacimurile se pot pune si pe suportuldestinat lor care va fi asezat la dreapta farfuriilor. Pesuport vom aseza , in dreapta , cutitul , cu partea taioasaspre farfurie , si in stinga lui furculita cu dintii in jos.Lingura si linguritele pentru desert vor fi asezate in fatafarfuriei. Daca utilizam suportul de tacimuri vom puneservetelul la stinga , direct pe fata de masa. Tot in fatafarfuriilor , spre drapta , este si locul paharelor. Trei tipuride pahare sunt obligatorii - de tuica , de vin ( paharul devin rosu e ceva mai mic decit cel de vin alb ) si de apa.Retineti ca ele trebuie sa faca parte din acelasi serviciu.Nu improvizati - e o nota proasta - si va recomandam sa nudati mese festive daca nu puteti. Dupa folosire , paharele detuica se iau de pe masa. Nu va bagati degetele in ele.Folositi neaparat o tava in acest scop. Va va scuti dedrumuri inutile.-Bauturile aperitive se servesc intotdeauna inainte demasa. Paharele speciale se gasesc pe o masa separata , pe otava , si fiecare invitat se serveste cu ce-i place. E bineca sortimentul de aperitive sa fie variat. Sticlele stau siele la indemina , pe o alta tava. Sampania si coniacul nu seservesc decit la sfirsitul mesei. Va prezentam alaturatdiverse tipuri de pahare , sticle si cani.Sticlele de vin si apa vor fi dispuse simetric pemasa , la indemina barbatilor care fac oficiul de a servibauturile. Pentru a nu pata fata de masa , sticlele se punpe o tavita sau pe farfurioare speciale. Apele minerale seservesc in sticlele lor originale ca si vinurile straine.Decorarea masei depinde de marimea ei , de rangulmusafirilor si de imprejurari. Aproape indispensabile , florilesi luminarile vor incinta privirea. Florile trebuie puse invaze joase ca sa nu-i impiedice pe meseni sa se vada.Nu vom pune pe masa decit ceea ce poate servi la ointrebuintare imediata. Exceptie fac solnitele si recipientelepentru piper care vor trebui sa fie suficiente ( una pentrucirca trei - patru persoane ). Vom avea grija ca acestea sa nufie infundate sau umede. O gospodina atenta pune inrecipientul respectiv citeva graunte de orez. Daca nu folosimrecipiente cu capac perforat , celelalte trebuie sa fieinsotite de lingurite pentru ca nimeni sa nu fie silit sase foloseasc de propiul cutit , ceea ce ar fi o greseala.Sa retinem deci ca untdelemnul , otetul , mustarul ,smintina etc. se vor aduce doar daca cineva le cere. O gazdaatenta le are pregatite si le ofera. Pentru sosuri sefoloseste o sosiera. Atentie : sosul nu se pune nici pefriptura dar nici pe piure sau pe alte garnituri ( macaroane ,sote de legume etc ) deoarece e iestetic. Sosul se pune infarfurie si se moaie in el bucatelele de carne taiate perind. Nu se amesteca tot ce avem in farfurie de la inceputcu toate ca este gustos dar " pasta " obtinuta este imposibilde privit. Vom explica acest lucru adolescentilor care auramas cu acest obicei de cind erau mici si li se " passa "mincarea. Odata intrebuintata sosiera va fi luata de pe masa.Salata se serveste in castronele separate , pentrufiecare invitat in parte. Cind friptura este taiata la masa ,gazda trebuie sa aiba la indemina tacimuri speciale. E depreferat insa ca acxesta operatie sa fie facuta in prealabil,iar friptura sa fie prezentata felii , pe frunze de salata.In multe tari salata se maninca separat dupa friptura.Scobitorile nu-si au locul pe masa pentru ca nu sefolosesc in public.Argintaria este obligatorie ? In cazul unor mesefestive , da. Pentru mesele obisnuite exista tacimuri de otelinoxidabil care sunt frumoase si usor de intretinut. Eadevarat ca argintaria confera mesei eleganta , dar sa nuuitam ca trebuie sa straluceasca de curatenie. Ca tot ceeste pretios , argintaria cere o ingrijire speciala , iar dacanu avem timp pentru asa ceva e preferabil sa renuntam la ea.Ca mesele festive sa nu ne sperie prin dificultatilece la creaza , este necesar un exercitiu indelungat. Sa-lfacem in cadrul meselor de Duminica , imaginindu-ne ca aveminvitat cel putin un ministru , chiar daca suntem doar infamilie. Va fi o placere ! Cu acest prilej , vom pune o fatade masa deosebita , tacimurile si vesela pe care nu lefolosim zilnic si vom pregati o mincare speciala. Esteobligatoriu ca toti membrii familiei sa respecte aceastamasa , fiind punctuali , ajutind sau , daca se plimba dimineata ,aducind o floare sau cumparind un desert special ( fructe ,prajituri ). Repetam : masa de Duminica e sfinta.

COMPORTAMENTUL IN TIMPUL MESEI

Regulile generale ale unei tinute corecte si pe carele-am definit intr-un capitol precedent sunt valabile si lamasa. Stam drept , dar nu intepeniti. Nu punem picioarele nicisub scaun , dar nici prea departe in fata , pentru a nu-iincomoda pe vecini. Nu ne agatam de scaun. Pozitia miinilorare o mare importanta la masa. In nici un caz bratele simai ales coatele nu trebuie sa stea pe masa. Nu tinem cumiinile farfuria din care mincam. Pozitia corecta , de repaos ,este cea cu bratele lipite de corp si cu incheieturilemiinilor sprijinite de marginea mesei. Aceasta tinuta se schim-ba cind mincam , pastrindu-ne insa coatele lipite de trunchi.Ne vom verifica tinuta inainte de a intra insufragerie , spalindu-ne miinile in prealabil. Eventualeleretusuri necesare dupa masa se vor face numai in baie -ca de exemplu improspatarea rujului , sau aranjarea parului.Daca nu avem o baie curata , nu invitam musafiri !Nu trebuie sa mincam niciodata grabit sau nervos. Estenu numai o regula de politete , ci si o prescriptie medicala.Mai grave sunt discutiile neplacute din timpul mesei. Sa leevitam si sa ne impunem sa fim calmi. Si asa , viata noastraeste destul de stresata. Sa ne bucuram de prilejul pe careni-l ofera o masa impreuna cu familia.Sa nu bem si nu vorbim cu gura plina. Este o regulacare ar trebui sa fie destul de cunoscuta si n-am reveniasupra ei daca n-ar fi incalcata zilnic. Oamenii care incearcasa manince si sa povesteasca in acelasi timp fac o impresiedezagrabila. Trebuie sa fim atenti ca buzele sa fie mereuinchise in timpul mestecatului. Este de prost gust sa tinemdegetul mic usor ridicat cind mincam sau cind bem.Daca avem ciini sau pisici , acesti n-au ce cauta insufragerie oricit de mult i-am iubi. Este nu numai o lipsade respect fata de musafiri , ci si prilej de incidentenedorite.Un obicei prost , specific romanilor , de care acestianu se pot debarasa , este acela de a-i obliga pe musafirisa manince mai mult decit vor. Repetati si invatati formulele: " Da , va rog " , " Nu , multumesc " , " Yes , please " , " No ,thank you " . Sa ne gindim bine cind le rostim. Sunt gazde lanoi si chiar in alte tari care ne iau in serios. Daca neimginam ca este de bun gust sa refuzam a doua felie detort cu toate ca am mai minca o portie , riscam sa raminemfara ea , deoarece a doua oara nu ni se mai ofera daca amspus " Nu , multumesc ". Masa se transforma intr-un adevaratcalvar cind inimoasa gospodina repeta insistent : " Dar mailuati o sarmaluta , sunt delicioase ! " Nu ne asezam la omasa ca sa mincam pe saturate. Se poate cere sau luadintr-un fel care ne-a placut in mod deosebit sau se poaterefuza o mincare care ne face rau sau nu ne place. Politicoseste sa acceptam sa gustam din felul respectiv , pentru a nujigni gazda. Tot de politete tine si tactul gazdei de aoferi mincare suficienta - nici prea multa , nici prea putina -fara a-si lauda excesiv preparatele culinare. Musafirii o potface , cu moderatie insa , spre incintarea gospodinei , dar nustrigind peste masa si nici cerind in acel moment reteta. Cuatit mai mult nu este cazul sa se comenteze asupraprocurarii dificile a unui produs.Masa trebuie sa decurga firesc , fara ostentatie. Amputea spune ca aceasta e o norma ideala , greu de atins , lacare trebuie sa contribuie si invitatii daca simt ca gazdaeste in impas datorita tineretii sau a lipsei de experienta.Cu discretie , cu tact ei pot trece peste momentele penibileivite din te miri ce. Nu vor cere un antinevralgic si unpahar cu apa in momentul in care gazda este foartepreocupata sa nu i se raceasca gustarile calde. Nu vor cereketchup , piper , smintina sau alte ingrediente daca nu le suntoferite , pentru ca s-ar putea ca ele sa lipseasca si gazdasa se simta jenata.Sa manincam asa cum gateste gospodina ! Obligatia eieste sa guste in prealabil din toate bucatele si sa lecondimenteze moderat , iar a musafirului sa le accepte caatare. E foarte neplacut sa dam sfaturi culinare in functiede preferintele noastre. Fie ca e o masa festiva , fie caeste una obisnuita , efortul gospodinei trebuie rasplatit cu oremarca de genul : " Delicioasa supa ! " , " Ce frumos aratasalata ! " , " Ce bine miroase friptura ! ".Ne vom abtine de la orice discutii sau observatiidezagreabile. Copilului cu care am venit ii vom faceobservatii acasa , ca si sotului care a depasit numarulde pahare. Ne vom impune sa nu stam cu ochii atintitiasupra membrilor de familie cu care am fost invitati ,aruncindu-le priviri ucigatoare cind gresesc ceva.

SEducatianu se face in acel moment , caci atmosfera va deveniinsuportabila pentru toti.

ITUATII SPECIALE LA MASA

Dupa atitea sfaturi de care trebuie sa tinem seama -de la aranjarea mesei pina la ce si cum mincam - astfelincit sa putem fi considerati bine crescuti , educati , iataca abordam subiectul " situatiilor generala " care par a faceexceptie de la regula. In realitate ele sunt tot nistereguli pe care trebuie sa le cunoastem.Se maninca cu mina : biscuitii , fursecurile , strugurii ,ciresele , caisele etc.Daca-i oferi cuiva un cutit , o furculita sau olingura , le oferi cu minerul.Personalul de serviciu va aduce tacimul cerut pe unplatou sau pe un servet.Daca vi se cere sarea sau piperul le veti pasa pestemasa sau prin fata vecinului , nu prin spatele lui. Veti evitasa cereti solnita unui comesean pe deasupra mesei , la odistanta prea mare. O cereti vecinului iar apoi se da dinmina in mina , asa cum am mai spus.De obicei , cind dam mese acasa , nu exista personalde serviciu. In acest caz , platoul cu mincare trece din minain mina , de la gazda spre dreapta. Doamnele se servescprimele , apoi domnii , iar gazda ultima - cind platoul arevenit la ea. Intre timp , stapinul casei toarna vinul , totspre dreapta. Paharele nu vor fi umplute pina sus. Sticla nuse da din mina in mina.Supa se serveste tot spre dreapta. La fel seprocedeaza si cind stringem masa.Cind un platou ajunge la noi ne servim cu linguratinuta in dreapta si ne ajutam cu furculita tinuta instinga. Numai chelnerii servesc cu ambele tacimuri tinuteintr-o singura mina. Nu ne servim din platou cu tacimurilenoastre !Paharele nu se ciocnesc efectiv , se ridica numai pinala nivelul ochilor in timp ce se rostestc urarile consacrate:" Noroc ! " , " La multi ani ! ". Se ridica numai paharul cuvin , tuica , etc , nu cele cu apa , cu sucuri de fructe saucu bauturi calde. Tinem toasturi sau discursuri numai lamesele festive. Sa nu plictisim asistenta cu discursuri lungi !Cind le plasam ? Intotdeauna la sfirsitul felului principalcind musafirilor nu le mai este foame si sunt dispusi sale asculte. La sfirsitul toastului , cel care l-a rostitridica paharul in directia celui caruia i s-a adresat , iarmusafirii ii urmeaza exemplul. Nici acum nu se ciocnescpaharele. Se obisnuieste ca cel omagiat sa raspunda princiteva cuvinte. Pentru a nu incetini ritmul mesei , o va faceputin mai tirziu. Daca este vorba despre o doamna , aceastaraspunde foarte scurt , imediat , fara sa se ridice in modobligatoriu.Nu se amesteca vinul cu apa. Apa si vinul sunt douabauturi pretioase. Ele au valoarea lor numai baute separat.La noi exista totusi obiceiul de a bea sprit. Dar varecomandam s-o faceti numai in familie.

SFANTUL IOAN

Ziua de 7 Ianuarie, a doua zi dupa Botezul Domnului, este inchinata preamaririi Sfantului Ioan Inaintemergatorul, ca unul care, botezand pe Mantuitorul in Iordan, a descoperit cel dintai lumii, dupa semnul ce i se dase de sus, ca Domnul Iisus este cu adevarat Mesia, Marele Trimis al lui Dumnezeu, Mesia cel asteptat de toata lumea si de noi, sa vina sa ne curete, sa ne sfinteasca, sa ne lumineze, sa ne primeneasca viata si fiinta noastra de oameni, mereu si de-a pururea si sa ne mantuiasDar Sfantul Ioan a fost Prooroc si un inaintemergator fata de Mantuitorul Iisus, in toala viata si stradania lui. Mai intai, Sfantul Ioan este pecetluit cu aceasta chemare inca de la venirea lui pe lume, printr-o nastere minunata si vestit de inger (Luca 1,17, 76); apoi, inca de foarte tanar, el este un Prooroc al pocaintei. El iubeste infranarea si viata aspra din pustia Iordanului. Aici traieste el, predica, marturiseste si boteaza in Iordan, pe cei care cred in el (Luca 3,1-6; Matei 3,2-6); predica lui era: schimbarea vietii, intoarcerea la Dumnezeu si impacarea cu El, pentru a primi viata noua pe care o aduce Imparatia lui Mesia: "Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 3, 2). El este cel dintai care face ceea ce predica, prin infranarea si viata grea pe care o duce. Imbracat in haina aspra, de par de camila, nemancand paine, nici band vin (Matei 3, 4; Luca 7, 33), hranindu-se doar cu lacuste si miere salbatica, ca un adevarat inger in trup, cum il arata unele icoane; Botezul lui Ioan nu era botezul nostru al crestinilor. El insusi facea deosebirea intre cele doua botezuri: "Eu va botez cu apa spre pocainta. Mesia va boteza cu Duh Sfant si cu foc, spre mantuire" (Matei 3,11). Dar Sfantul Ioan, si pentru botezul sau, cere "roada vrednica de pocainta" (Mate's 3, 8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osandind pe fatarnicii care-l ispiteau, carora el le spunea "pui de vipera" (Matei 3, 7); atat de mare faima de prooroc al Domnului isi atrasese Ioan, ca multi se intrebau: "Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia ?" Iar Ioan le raspundea: "Nu sunt eu Hristos. Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Sunt solul trimis sa gatesc calea inaintea Lui. Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru sta Unul, pe care voi nu-L stiti. Care este mai mare decat mine si eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor Lui. Si tocmai pentru aceasta am venit, botezand cu apa, ca El sa fie cunoscut in Israel" (loan 1,31); Mantuitorul insusi cinsteste pe Sfantul Ioan, ca pe un adevarat Prooroc al Domnului. Vorbind despre Ioan, Mantuitorul spune: "Ce ati iesit sa vedeti in pustie ? Un prooroc ? Da, va spun, dar si mai mult decat un prooroc. Adevar va spun ca, intre cei nascuti din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decat Ioan Botezatorul" (Matei 11, 7-11). Iar dovada cu fapta este ca Iisus S-a lasat botezat de Ioan, in Iordan. In toata Evanghelia, dealtfel, Ioan este pentru Mantuitorul, un martor al lui Dumnezeu, de mare incredere; momentul de culme, din viata Sfantului Ioan a fost, insa, momentul cand, botezand, Ioan descopera, in sfarsit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, in persoana Domnului Iisus, dupa semnul ce i s-a incredintat; "Am vazut Duhul pogorandu-se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, marturiseste Ioan, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: "Peste Care vei vedea Duhul pogorandu-se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan, 1, 32-34). E ceasul din viata Sfantului pe care-l praznuim astazi, la 7 ianuarie. E ceasul cand Ioan intelege ca, la Botezul sau in Iordan, Domnul Hristos era, de fapt "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii" (loan. 1,29), Care S-a botezat, adica, pentru noi. El fiind fara de pacat; dar, insasi slujirea Sfantului Ioan fata de Mantuitorul, din clipa aceasta, se schimba si se face o fierbinte daruire pentru Domnul Iisus, pana la jertfa. Asa, pe doi din cei mai buni ucenici ai sai, Sfantul Ioan ii indeamna sa se duca si sa urmeze pe Domnul Iisus (Ioan, 1, 35-40). Iar, cand cativa din ucenicii sai incearca sa destepte o pornire de invidie in inima invatatorului lor, fata de Mantuitorul, Sfantul Ioan, printr-o zguduitoare inaltime de suflet, le raspunde: "Un om nu poate sa ia nimic, daca nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus de toti. Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez". (Ioan 3, 27-31); si, iata, acum, si sfarsitul. In lupta lui pentru trezirea sufletelor, Sfantul Botezator nu putea sa nu se intalneasca si cu pacatul cel mai scandalos din tara sa: regele Irod Antipa isi izgonise legiuita sotie si traia acum cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip. Ioan ii zicea: "Nu se cade, rege, sa ai femeie pe sotia fratelui tau" (Marcu 6, 18). Dar mania Irodiadei nu dormea. Mai intai, ea a capatat de la Irod, arestarea lui Ioan si intemnitarea lui Maherus, dincolo de Iordan. La ospatul din ziua nasterii lui Irod, fata Irodiadei, insa, a dansat atat de placut, ca regele i-a fagaduit orice-i va cere. Si, astfel, prin dansul fiicei sale, Irodiada a avut pe tipsie, de la rege, capul marelui Prooroc. Prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului.